DINAMICA PROZEI IN PERIOADA INTERBELICA Proza interbelica are o caracteristica importanta: orientarea spre roman. Inainte de primul razboi mondial, prozatorii romani erau povestitori ori nuvelisti, fiind atrasi de speciile scurte. Chiar daca romanul romanesc apare la mijlocul secolului al XIX-lea si cunoaste unele reusite inainte de 1900 (Ciocoii vechi si noi, de Nicolae Filimon; Viata la tara, Tanase Scatiu de Duiliu Zamfirescu; Mara, de Ioan Slavici, aparut in „Vatra”, 1894), primele romane moderne sunt considerate indeosebi cele de dupa 1920 (incepand cu Ion, de Liviu Rebreanu, aparut in acest an). Cei mai de seama prozatori interbelici sunt cunoscuti ca romancieri, desi unii dintre acestia scriu si povestiri, schite ori nuvele. Scriitorii care au debutat ca povestitori (Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Ion Agarbiceanu etc.), inainte de primul razboi mondial, se dedica acum romanului. Dupa primul razboi mondial se contureaza doua paradigme literare in proza romaneasca, influentate de curentele vremii, modernismul si traditionalismul, aflate intr-un continuu dialog polemic. DINAMICA POEZIEI IN PERIOADA INTERBELICA Aceasta perioada, in poezie, este una dintre cele mai stralucite din intreaga noastra literatura. In principal, poezia interbelica urmeaza traditia eminesciana (Eminescu incepe sa fie inteles in sens creator, neepigonic) si simbolista. Eugen Lovinescu este primul dintre criticii vremii care si-a dat seama de caracterul novator al acestei poezii, ca si adevarata traditie din care ea se nutrea, a staruit indeosebi pe doua tendinte: largirea registrului tematic, prin incercarea de a cuprinde si alte zone ale realului decat acelea rurale de care abuzasera poetii samanatoristi: evolutia, in planul modalitatii lirice, de la descriere si naratiune in versuri (D. Bolintineanu, V. Alecsandri sau G. Cosbuc) spre viziunea subiectiva, adica „lirica”. Aceste tendinte definesc, chiar daca nu in egala masura, pe toti poetii epocii. Este dificila o clasificare a acestor tendinte in functie de programul lor literar si ideologic datorita amestecului mai multor tendinte in opera unuia si aceluiasi poet. Chiar daca, de exemplu, G. Calinescu situeaza pe Blaga in ortodoxism, pe Arghezi si pe Philippide in modernism, pe Pillat in traditionalism, acestia, in opinia lui Nicolae Manolescu, stau mai presus de orice tendinta. Eugen Lovinescu clasifica directiile poeziei interbelice in: traditionalism, modernism si curente extremiste, iar George Calinescu in: modernism, intimism, traditionalism, ortodoxism si dadaism. Se poate afirma ca exista in epoca trei orientari principale: traditionalismul, modernismul si avangardismul.
